UDMR către PDL: vă ordon politizaţi orice funcţie publică
Sub stindardul modernizării României, ruşinoasa alianţă de guvernare PDL – UDMR îşi continuă marşul de politizare a structurilor administraţiei publice. Guvernul a înaintat Camerei Deputaţilor proiectul de lege nr. 330/16.05.2011, pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Până aici aparent nimic anormal. Ei bine doamnelor şi domnilor colegi, la articolul 58, litera b, la presiunea UDMR-ului, Comisia de administratie din Camera Deputatilor a exceptat de la organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a posturilor de secretar al unităţii aministrativ teritoriale, şef serviciu, şef birou şi asimilate acestora.
Pe româneşte, primarul capătă în acest fel puterea de a-şi numi, sub pretextul unui concurs, proprii oameni politici pe aceste posturi. Spre exemplu, dacă până acum o persoană din Bucureşti putea participa cu şanse reale la concursul de ocupare a funcţiei de secretar al primăriei oraşului Sfântul Gheorghe, în condiţiile în care propunerea UDMR va fi adoptată, această posibilitate practic dispare. ANFP-ul, organizatorul examenului in legislatia actuala, avea tocmai rolul de a veghea la respectarea principiului egalităţii de şanse, cu atât mai mult cu cât discutăm şi despre neapartenenţa politică a funcţionarilor.
Apropierea campaniei electorale şi nevoia de a-şi maximiza instrumentele de luptă în teritoriu, determină cele două partide aflate la guvernare să se şantajeze reciproc astfel încât PDL-ul să aibă în continuare un aliat la guvernare, iar UDMR-ul să îşi întărească structurile din teritoriu în speranţa unei viitoare autonomii a ţinutului secuiesc.
Tot acest joc imoral şi făţarnic se face în defavoarea interesului naţional şi cu o totală sfidare a regulilor democratice. Întrucât noi, parlamentarii opoziţiei, am retrimis proiectul guvernului la dezbatere în comisie, se pare că PDL-ul bate în retragere. Dacă până în momentul de faţă au susţinut tacit articolul udemerist, acum, prin vocea deputatului Vasile Gherasim, au depus în Comisia de administraţie un nou amendament prin care, organizarea concursurilor de ocupare a funcţiei de secretar al unităţii administrativ teritoriale revine în sarcina ANFP.
Stimaţi colegi ai ruşinoasei coaliţii sunteţi penibili iar electoratul vă va sancţiona.



