Fratele cel mare şi poliţia gândirii
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Aş dori să încep luarea mea de poziţie de astăzi cu un citat din Goethe, şi anume: "Cine nu îşi cunoaşte trecutul, va fi condamnat să-1 repete".
Nu vă voi vorbi despre faptul că Guvernul României nu a fost capabil să implementeze un program de combatere a crizei economice şi de susţinere a firmelor private, despre bulversarea tuturor domeniilor de activitate prin gravele erori legislative din ordonanţele de urgenţă, despre ostilizarea tuturor categoriilor sociale, de împingerea către sărăcie sau de îndatorarea incredibilă a ţării preţ de mai multe generaţii de acum încolo.
Vă voi vorbi despre un fapt la fel de grav; vă voi vorbi despre dreptul la liberă exprimare câştigat prin jertfa de sânge a martirilor revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989.
În momentul revoluţiei aveam 13 ani. însă, chiar şi aşa, îmi amintesc şi acum de scurtele programe ale televiziunii naţionale, cele câteva ore de prezentări elogioase ale realizărilor PCR-ului şi ale iubitului conducător, depăşiri ale planului agrar, Cântarea României şi măreţele invenţii ale primei academician-chimist a ţării.
Îmi amintesc cum o ţară întreagă muncea şi dormea liniştită, cu pumnul în gură, sub atenta supraveghere a fratelui cel mare. Poliţia gândirii era omniprezentă.
Probabil că vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce legătură au aceste consideraţii cu prezentul, acum, când comemorarea revoluţiei române a trecut ca eveniment calendaristic.
Ei bine, stimaţi colegi, din nefericire pentru soarta acestei ţări, există o legătură. îmi este greu să o spun, dar semnele instaurării poliţiei gândirii apar: presiunile la adresa Parlamentului, discuţii despre dictaturi luminate, întărirea organelor cu atribuţii de securitate ale statului, evitarea criticilor şi a temelor de discuţie incomode guvernării, smulgerea microfoanelor din mâna reprezentanţilor presei şi, cel mai important, abordarea subiectului referitor la suspendarea licenţelor de emisie pentru televiziuni.
Stimaţi colegi din guvern şi din coaliţia de susţinere a puterii, ţin să vă informez că ne-am câştigat dreptul a ne exprima liber în decembrie 1989. Acest drept include şi criticarea activităţii guvernului.
Consider că modul în care un reporter, realizator de emisiuni sau moderator de talk-show-uri înţelege să critice orice instituţie sau persoană publică din această ţară este exclusiv o opţiune profesională personală pentru care, în caz de încălcare a legii, trebuie să fie tras la răspundere. Cred că răspunderea este una personală, a ziaristului, şi nu una colectivă, a trustului de presă.
Este inadmisibil ca la 20 de ani după abolirea dictaturii comuniste, măcar să vorbim despre suspendarea licenţelor de emisie pentru orice televiziune. cine stabileşte, stimaţi colegi dacă, şi vă rog să îmi scuzaţi citatul, "Toader e tâmpit", cine stabileşte unde se termină critica şi unde începe atacul nefondat?
Încetaţi cu ameninţările la adresa presei. dacă nu ar fi fost investigaţiile şi criticile presei, nici până azi nu am fi ştiut, de exemplu, despre ceasurile şi gentile unor doamne, nejustificate din punct de vedere salarial, despre scurgerea fondurilor guvernamentale, prin licitaţii dubioase, către firme alese pe sprânceană în funcţie de cotizaţiile din campanile electorale, despre salariile reduse ale demnitarilor, dar crescute ale directorilor din subordine, despre scene construite pe cărămizi de bani. Din păcate, pentru ţara asta, lista poate continua.
Aşadar, domnilor şi doamnelor, nu uitaţi trecutul comunist şi jos tentativa de cenzură.
