Despre libertatea mea şi a celorlalţi
Ca liberal, consider că proprietatea este o valoare absolută a individului şi un mijloc prin care îşi poate urma raţional calea spre fericire. De aceea voi milita fără ezitare pentru reconstituirea dreptului la proprietate al celor deposedaţi de patrimoniul propriu de către statul român.
Totuşi, nu voi accepta niciodată absolutismul normei legale, care în acest moment face ca porţiuni din terenurile şcolilor, dispensarelor medicale sau ale altor instituţii de interes comunitar să fie înapoiate foştilor proprietari, cu preţul creării unor dezechilibre majore în comunitatea în care se produc.
Am să vă dau un exemplu cât se poate de clar: în cartierul meu, în Militari, unde locuiesc peste 100.000 de cetăţeni, există doar câteva locuri de joacă, foarte modeste ca dotări şi mărime. Ei bine, chiar şi aşa, unul dintre aceste locuri de joacă face obiectul unei retrocedări în natură, câteva mii de persoane fiind private de posibilitatea de a-şi duce copiii într-un loc de joacă.
Cu alte cuvinte, dreptul la fericire al acestor oameni şi dreptul la o dezvoltare armonioasă al copiilor este încălcat de către instituţiile statului, incapabile să ofere proprietarului terenului o altă alternativă de reconstituire a proprietăţii. Partea cea mai tristă este că nu există alte posibilităţi de creare a unui nou loc de joacă în apropiere, copiii fiind nevoiţi să se joace pe stradă, printre maşini.
Trecând peste încărcătura emoţională a unei astfel de acţiuni, vă adresez îndemnul, domnilor şi doamnelor colegi, să încercăm să modificăm cadrul legal, astfel încât acest gen de situaţii să nu mai apară. O soluţie ar putea fi crearea posibilităţii legale pentru instituţiile locale de achiziţionare a unor asemenea terenuri care, în mod obligatoriu, să devină parcuri şi locuri de joacă, cu atât mai mult cu cât urbanizarea actuală nu mai permite identificarea unor noi terenuri, cu o astfel de destinaţie comunitară.
