ISTORIA LIBERALA

A face istoricul Partidului National Liberal este a face istoria dezvoltarii politice, sociale si istorice a României. Nu exista vreun act mai important care sa se fi savârsit pentru organizarea Statului român, fara ca Partidul National Liberal sa fi luat o parte covârsitoare la înfaptuirea lui; si nu este câmp de activitate în care sa nu se fi dovedit, în chipul cel mai luminos, ca acea care a servit cu adevarat interesele tarii a fost conceptia sa. 

Meritul Partidului National Liberal nu este numai ca a aruncat samânta ideilor mari de progres, - caci este firesc ca el sa fie antemergatorul ideilor democratice –, dar meritul lui cel mare este ca liderii sai au avut acel admirabil simt politic. În evolutia dezvoltarii tarii noastre, ei au stiut sa înfaptuiasca toate actele mari fara sa aduca vreo zguduire asezamântului social al Statului.

Pentru a ne convinge ce pasi uriasi au fost facuti, e destul sa aruncam o privire asupra trecutului nostru. Daca tabloul acestui trecut este plin numai de umbre, când o raza de lumina a venit mai târziu sa risipeasca acele umbre, acea raza de lumina a fost dat sa fie adusa de Partidul National Liberal.

Ceea ce a facut puterea Partidului National Liberal este ca liderii lui au fost calauziti în opera lor de doua mari principii: de încrederea pe care au avut-o în fortele vii ale neamului, si ca o consecinta a acestei încrederi, de nationalism, caci el a cautat prin toate mijlocele ca totul sa se faca în aceasta tara „prin noi însine.”

1822 proiectul de constitutie al carvunarilor moldoveni (în epoca, aluzie peiorativa la societatea revolutionara secreta a carbonarilor italieni, motiv pentru care si proiectul carvunaresc moldav de constitutie a fost imediat „taxat de revolutionar”), redactat în timpul domniei lui Ionita Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828), de catre partizanii politici ai acestuia (printre care comisul Ionica Tautu) – reprezentauntii micii boierimi moldave, care „voiau sa rupa cu absolutismul trecutului”, drept pentru care s-au constituit într-o grupare politica liberala sfidând, astfel, în contrapondere, marea boierime conservatoare, motiv pentru care au si elaborat un proiect constitutional de stat republican „aristo-democraticesc” (în sensul extinderii privilegiului participarii politice „democratice” la nivelul întregii „aristocratii” moldave).

Proiectul de constitutie (produs intelectual de factura evident liberala) poate fi considerat „cea dintâi manifestare politica a cugetarii liberale”

1830/1831 regulamentele organice ale Tarii Românesti si Moldovei au pus bazele constitutionale ale unei guvernari moderne bazate pe separarea puterilor în stat si au dat pentru prima data o organizare politica moderna celor doua state românesti, în acord cu gândirea si practica politica liberala din epoca, în sensul ca puterea politica în stat nu mai era concentrata exclusiv si absolut în mâinile domnului, fiind împartita si limitata prin legea fundamentala regulamentara între puterea legislativa – Obsteasca Adunare.

Perioada regulamentara (1830/1831-1848) este o epoca de evidenta modernizare a principatelor române (în acceptiunea de occidentalizare) din punct de vedere constitutional-legislativ, politic-institutional, administrativ, urbanistic-arhitectural, comportamental-vestimentar.

În sens foarte larg, perioada regulamentara este o epoca de tranzitie, de la apartenta geopolitica a celor doua state românesti la spatiul civilizational oriental otoman, catre apartenenta geoplitica la spatiul civilizational european occidental, este o epoca marcata în mod vizibil de efortul sustinut al Tarii Românesti si Moldovei de integrare în spatiul geopolitic si civilizational occidental european.

1848 pregatita de întreaga dezvoltare politica, educationala, economica, sociala si culturala, de succesele din productia capitalista de bunuri materiale, de noile idei politice care repudiau privilegiile de orice fel si cucereau mintea si inimile unui numar tot mai mare de oameni din toate straturile societatii moldo-valahe, de contactul nemijlocit pe care capii revolutiei liberale de la 1848 l-au avut cu occidentul civilizat, încurajata de succesul repurtat în Franta de revolutia pariziana declansata la 24 februarie 1848, revolutia liberala pasoptista româna este o manifestare viguroasa împotriva vechiului sistem institutional politic intern regulamentar

Programul politic al revolutiei de la 1848 concretizat în „Proclamatia de la Islaz" (redactata în privinta fondului de Nicolae Balcescu, iar sub aspectul formei de Ion Heliade Radulescu), cuprindea 22 de articole însufletite de un liberalism absolut si de un umanism generos în cel mai înalt grad, statua din punct de vedere constitutional o forma de stat autonom cu caracter republican – independent din punct de vedere administrativ si legislativ, cuprindea din punct de vedere politic, votul universal, egalitatea tuturor înaintea legilor si a impozitelor, libertatea absoluta a presei, separarea puterilor în stat, libertatea întrunirilor, din punct de vedere social prevedea emanciparea si împroprietarirea taranilor, din punct de vedere juridic stipula responsabilitatea domnului si a ministrilor precum si abolirea pedepsei cu moartea, din punct de vedere al politicii externe solicita imperativ neamestecul nici unei puteri straine în treburile interne ale Tarii Românesti. Un aspect important al liberalismului revolutiei din Tara Româneasca îl constituie toleranta fata de diversitatea ideilor.

1848 (11 iunie – 13 septembrie): primul guvern provizoriu revolutionar de la 9 iunie, format la Izlaz, a fost compus din Ion Heliade Radulescu, Christian Tell, Stefan Golescu, preotul Radu Sapca, cunoscut sub numle de "Popa Sapca" si capitanul Plesoianu. Scoala puternica a liberalismului o constituie pe timpul revolutiei pasoptiste reuniunile publice si cluburile politice. În Bucuresti si în diverse alte localitati rurale si urbane au fost organizate numeroase adunari publice în care s-au difuzat principiile politice programatice ale revolutiei liberale pasoptiste si au început astfel sa îsi faca aparitia cluburile politice.

Dupa înabusirea revolutiei pasoptiste, liberalismul se refugiaza în cercuri si cluburi politice secrete (deoarece era combatut hotarât mai ales de autoritatile valahe în spatiul public) si devine astfel apanajul mai ales al capilor revolutiei de la 1848, al celor câtorva sute de exilati politici aflati pâna în vara lui 1857, în unele capitale occidentale, mai ales la Paris. Grupul de fruntasi liberali pasoptisti (fostii locotenenti domnesti de la 1848: I. Heliade Radulescu, N. Golescu si C. Tell) care se plaseaza pe o pozitie liberala moderata, avându-l ca exponent principal pe Ion Heliade Radulescu, care se straduieste sa puna o pecete legalista si sa nu imprime un „caracter de rebelie” asupra modului de aplicare a programului revolutionar. Grupul acesta de câteva sute de emigranti politici revolutionari români se constituie treptat într-un organism politic neoficial care, desi nu ajungea la o structura organizatorica închegata, inspirat totusi generozitatea ideilor liberale si egalitare, actioneaza energic pe lânga guvernele si opinia publica occidentala în vederea popularizarii cauzei statului national român si pentru a tine treaza în constiinta conationalilor lor din principate flacara revolutiei de la 1848.

1856/1857-1859 Liberalismul afirmat sub forma doctrinara, ca o ideologie a libertatii si egalitatii politice, precum si ca o conceptie concordanta cu aspiratiile de emancipare si împroprietarire ale taranimii clacase (care constituia majoritatea covârsitoare a populatiei), dobândeste o mai mare consistenta. Liberalsimul este promovat deschis de oameni apartinând tuturor paturilor sociale mijlocii, dar mai ales de fostii conducatori ai revolutiei pasoptiste, care nu se multumesc sa îl propage doar principial si individual, ci actioneaza solidar sub forma unei grupari politice distincte.

1862-1866 Reforme înfaptuite de catre guvernele liberale moderate Mihail Kogalniceanu (1863-1865) si Nicolae Cretulescu (1862-1863; 1865-1866) în partea a doua a domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1862-1866), dupa desavârsirea unificarii celor doua formatiuni guvernamentale provinciale (de la Iasi si Bucuresti), la 22 ianuarie 1862, într-un singur Consiliu de Ministri, la Bucuresti, care sa exercite în mod unitar autoritatea executiva asupra întregului teritoriu national moldo-valah: adoptarea legii rurale si împroprietarirea taranilor clacasi (august 1864), secularizarea averilor mânastiresti, promulgarea legilor privind pensiile functionarilor publici, infiintarea dupa model francez a Curtii de Conturi, (pentru controlul adminstrarii banilor publici), adoptarea în 1864 a legilor privind organizarea administratiei (prin legea comunala era legiferata existenta comunelor urbane si rurale, satele si catunele urmând sa fie grupate in comune rurale, mai multe comune formand o plasa, iar mai multe plasi un judet), reorganizarea la 2 decembrie 1864 a justitiei (fiind constituite urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile de plasa, tribunalele judetene, curtile de apel, curtile de jurati si Curtea de Casatie), promulgarea codului penal (alcatuit dupa modelul francez) si adoptarea la 4 decembrie 1865 a codului civil (întocmit dupa model napoleonian si italian), crearea Consiliului de Stat (prezidat de domnitor si care elabora proiecte de legi sau se pronunta asupra celor elaborate de Guvern, ceea ce a constituit un nou prilej de confruntare intre domnitor si Adunare), înfiintarea Garzii Nationale, extinderea legii electorale, adoptarea, la 5 decembrie 1864, a legii instructiunii publice, prin care invatamantul capata o organizare unitara pe intreaga tara, infiintarea Universitatii din Bucuresti (în 1864).

1875 Un moment decisiv în cadrul actiunii de raliere liberala l-a constituit campania electorala pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotarâti sa actioneze pe aceeasi platforma politica împotriva guvernului conservator, înca de la 4 ianuarie 1875 diferitele factiuni liberale vor alcatui un comitet central electoral, cu scopul de a coordona activitatea politica la nivelul întregii tari.

La 23 ianuarie 1875 începe editarea unui periodic liberal semnificativ intitulat „Alegatorul liber”. La 24 mai 1875 fruntasi ai diferitelor formatiuni liberale, carora li se adauga si disidentul conservator M.C. Epureanu, s-au înteles sa actioneze unitar pentru asigurarea triumfului deplin al principiilor liberale în viata politica româneasca. Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, G. Vernescu si A.G. Golescu pecetluiau alianta parlamentara printr-o reuniune tinuta în casa din strada Enei, proprietate a maiorului englez Lakeman, stabilit definitiv în România si cunoscut sub numele de Mazar-pasa, prin care puneau bazele Partidului National Liberal.

1876-1888 De-a lungul acestei perioade de 12 ani (cuprinsa între 1876 si 1888), presedintele PNL Ion C. Bratianu a detinut 4 mandate consecutive de prim-ministru, perioada cunoscuta în istoria României sub sintagma de „mare guvernare liberala”, si în care au fost statuate unele dintre cele mai importante asezaminte institutionale, civilizationale si legislative ale statului roman. ”. Elaborat de I.C. Bratianu, conceptul „prin noi însine” urmarea promovarea unei politici nationale menite sa contribuie la dezvoltarea fortelor economice ale tarii. Aplicând conceptul „prin noi însine”, în domeniul economic si industrial, poate fi remarcat efortul sustinut de dezvoltare a institutiilor autohtone de credit prin înfiintarea Bancii Nationale, iar nu prin darea acestora în conceciune capitalistilor straini, cum se procedase mai înainte cu caile ferate.

1892-1908 Îndata dupa încetarea din viata presedintelui fondator I.C. Bratianu, în PNL începe sa îsi faca loc o orientare moderata, ale carei începuturi le facuse chiar I.C. Bratianu în ultimii sai ani de guvernare. Sub înfluenta acestuia, mai ales dupa 1884, se adopta o pozitie ponderata, PNL devenind dintr-un organism politic de „propaganda si revolutiune”, cum era înainte, când înca C.A. Rosetti nu se retrasese din viata politica, o institutie de guvernare preocupata de organizarea si consolidarea statului roman.

De numele lui Ion I.C. Bratianu, presedinte PNL între 1908-1927 si prim-ministru al Guvernului în cinci rânduri (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927), se leaga unele dintre cele mai mari împliniri ale poporului român – alipirea (în 1913) la România a celor doua judete Durostor si Caliacra (care formeaza Cadrilaterul), faurirea statului unitar român si desavârsirea unitatii nationale a României (1918).

PRESEDINTI PNL & PRIM-MINISTRII AI ROMÂNIEI

      Ion C. Bratianu (primul PRESEDINTE al PNL între 1875-1891), PRIM-MINISTRU (1876-1888);

      Dumitru Bratianu (presedinte PNL între 1891-1892) nu a fost prim-ministru;

      Dumitru (Dimitrie) A. Sturdza (PRESEDINTE PNL între 1892-1908), PRIM-MINISTRU (1895-1896; 1897-1899; 1901-1904; 1907-1908);

      Ion I. C. Bratianu (PRESEDINTE PNL între 1908-1927), PRIM-MINISTRU (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927);

      Vintila Bratianu (PRESEDINTE PNL între 1927-1930), PRIM-MINISTRU (1927-1928);

      Ion G. Duca (PRESEDINTE PNL între 1930-1933), PRIM-MINISTRU (1933);

      Constantin (Dinu) I. C. Bratianu (presedinte PNL între 1933-1950) nu a fost prim-ministru.;

      Radu Câmpeanu (presedinte PNL între 1990-1993) nu a fost prim-ministru;

      Mircea Ionescu Quintus (presedinte PNL între 1993-2001) nu a fost prim-ministru;

      Valeriu Stoica (presedinte PNL între 2001-2002) nu a fost prim-ministru;

      Theodor Stolojan (presedinte PNL între 2002-2004) a fost prim-ministru (1991-1992) dar nu în calitate de presedinte PNL;

      Calin Popescu-Tariceanu (PRESEDINTE PNL din 2004), PRIM-MINISTRU (din 2004);